Programarea neuro-lingvistică NLP
este o abordare pseudoștiințifică a comunicării, dezvoltării personale și psihoterapiei creată de Richard Bandler și John Grinder în California, Statele Unite, în anii 1970.
Creatorii NLP susțin că există o legătură între procesele neurologice (componentele fizice, mentale și emoționale ale neurologiei noastre, modul în care ne folosim cele cinci simturi si efectele create – neuro), limbaj (limba pe care o folosim, modul în care comunicăm cu ceilalți și, cel mai important, modul în care comunicăm cu noi înșine, cuvinte, expresii faciale, atitudine, gesturi, obiceiuri si comportamente – modul cum le folosim pentru a ne exprima, a interactiona cu ceilalti si a obtine ceea ce ne propunem – lingvistic) și modelele comportamentale învățate prin experiență (percepându-ne mintea ca pe sistemul nostru de operare intern, programarea este modul în care experiențele, gândurile și emoțiile noastre din trecut afectează toate domeniile vieții noastre; strategiile, imaginile pe care ni le formam asupra lumii, modul in care le folosim pentru a obtine rezultate – programare) și că acestea pot fi modificate pentru a atinge obiective specifice în viață, pentru a obține rezultate în toate domeniile vieții noastre. Bandler și Grinder susțin, de asemenea, că metodologia NLP poate „modela” abilitățile unor oameni excepționali, permițând oricui să dobândească acele abilități. Ei susțin, de asemenea, că, adesea într-o singură sesiune, NLP poate trata probleme precum fobiile, depresia, tulburările de ticuri, bolile psihosomatice, miopia, alergia, răceala comună și tulburările de învățare.
Programarea Neuro-Lingvistica poate fi definita pe scurt ca studiul si practica excelentei umane. Atunci cand un om este capabil sa faca un lucru, atunci orice alt om poate invata sa faca acel lucru. Bandler și Grinder au observat asta, iar intentia lor a fost ca initial sa descopere strategiile oamenilor performanti in comunicare si sa creeze modele pe baza lor, cu scopul de a le face accesibile oricui dorea sa obtina aceleasi rezultate. I-au studiat inital pe Milton Erickson, Fritz Pearls si Virginia Satir, chiar daca in timp s-au adaugat multe alte modele ale excelentei care au contribuit la dezvoltarea domeniului. Acest domeniu continua sa evolueze, descoperind in permanenta posibilitati de creare a rezultatelor, noi si din ce in ce mai eficiente.
La ce ne ajuta NLP-ul?
Programarea neuro-lingvistica ofera posibilitatea de a descoperi prin ce comportamente, convingeri si procese ale gandirii am devenit ce suntem acum, impreuna cu abilitatea de a constientiza ce pastram, imbunatatim sau schimbam la noi, prin tehnicile specifice, avand ca scop obtinerea de rezultate in viata noastra, in toate domeniile vietii, fiind in fiecare zi cea mai buna versiune a noastra, alegand azi, in fiecare azi, atingerea unui nivel de excelenta personala. NLP ne ofera tehnici pentru gasirea scopului, a motivatiei personale, a constientizarii abilitatilor si talentelor personale, a redescoperirii resurselor proprii, a creativitatii, eficientei si productivitatii pe calea spre implinirea obiectivelor personale.
Prin NLP incepem sa constientizam ce inseamna puterea personala si puterea de a alege.
Fiecare, ca individ, suntem singurii care putem sa alegem cum sa ne traim viata.
In NLP invatam ce inseamna constientizarea, cum ne controlam gandurile, emotiile, starile si conportamentele noastre, alegem calea potrivita pentru noi de a obtine rezultatele dorite, care, odata obtinute, ne aduc in starea de bine, acea fericire care este diferita pentru fiecare dintre noi.
NLP ne ajuta sa descoperim, prin limbajul verbal si non-verbal, intelegerea propriei persoane, moduri de comunicare si relationare cu cei din jur, cu societatea, mediul si energia in care traim.
Ati dorit sa comunicati cu cineva care vorbea in alta limba si nu v-ati putut înțelege? Exemplul clasic este cina intr-un restaurant dintr-o tara straina, cand tu crezi ca ai comandat friptura, dar primesti mancare de cartofi.
Acesta este genul de relatie pe care majoritatea dintre noi o avem cu propria noastra minte inconstienta. Noi probabil credem ca am „comandat” mai multi bani, o relatie fericita si sanatoasa, pace cu membrii familiei noastre sau că suntem capabili să tinem o dieta sanatoasa, insa acestea nu apar. Daca nu apar în viața noastră, atunci probabil că ceva s-a pierdut în „traducere”.
Instrumentele specifice NLP-ului te pot ajuta atat pe tine, cat si pe ceilalti, pentru a depasi provocari personale precum: schimbarea carierei, dependente nocive, pierderi sau separari, probleme de greutate, fobii, frici sau tulburari de comportament, probleme de sanatate, conflicte, dificultati de invatare, concentrare, relationare si multe altele.
Recomand cursurile predate de Gina Veveriță, Master Trainer de NLP, Trainer Time Line Therapy® Hipnoterapie si Coaching, pentru foarte multe motive, dintre care, cel mai important pentru mine si perceptia lumii mele este ca Gina „is the best” pentru mine in acest domeniu. Dupa cursul de practician si master NLP, Time Line Therapy® Hipnoterapie si Coaching, viata mea a cunoscut un salt calitativ autentic, un scop, am obtinut rezultate in fiecare domeniu al vietii mele si continui sa-mi ating obiectivele propuse cu succes.
Cum punem NLP in practica?
NLP este foarte eficient în orice situație în care abilitățile de comunicare interumană sunt necesare pentru obținerea rezultatelor, în domenii printre care:
- Dezvoltare personala
- Terapie, sanatate si schimbare comportamentala
- Consiliere
- Educatie si asistenta sociala
- Relatii de cuplu sau parinti-copii
- Performante sportive si profesionale
- Coaching si consultanta de business
- Antreprenoriat
- Management si leadership